Garanţie – Sony SVS1512V1R Instrukcja Obsługi
Strona 38
38
Garanţie
IMPORTANT: Înainte ca Produsul să fie supus oricărei intervenţii de depanare şi în
cazul în care Sony ar trebui să şteargă date, trebuie să vă asiguraţi că faceţi o copie
de rezervă conţinutului de pe unitatea de hard disk, inclusiv tuturor datelor stocate
şi aplicaţiilor software pe care le-aţi instalat pe unitatea de hard disk. Compania
Sony nu va fi responsabilă pentru nicio deteriorare sau pierdere a vreunui program,
a datelor sau a altor informaţii stocate pe orice suport sau orice parte a oricărui
serviciu al Produsului.
Stimate client,
Vă mulţumim pentru achiziţionarea produsului Sony. Sperăm că vă veţi bucura în urma
utilizării acestuia.
În cazul puţin probabil în care produsul dumneavoastră va necesita intervenţii de
depanare în garanţie, contactaţi un centru de service/asistenţă Sony autorizat
(http://www.sony-europe.com/support) sau distribuitorul sau un membru al reţelei
noastre de service autorizat (ASN) din Spaţiul Economic European (SEE) sau din alte ţări
desemnate prin această Garanţie sau broşurile însoţitoare. Pentru a evita întâmpinarea
vreunui inconvenient nenecesar, vă recomandăm să citiţi cu atenţie documentaţia înainte
de a apela la serviciile de depanare acoperite de garanţie.
Garanţia dumneavoastră
Această Garanţie se aplică produsului dumneavoastră Sony dacă se menţionează în
broşurile ce însoţesc produsul, cu condiţia ca acesta să fi fost achiziţionat în Zona de
garanţie. Prin această Garanţie, Sony garantează că produsul nu prezintă defecte din
punct de vedere al materialelor şi al manoperei la data achiziţionării iniţiale, pentru
o perioadă de cel puţin UN AN de la acea dată. Pentru a afla perioada exactă de
valabilitate a garanţiei, consultaţi pag. p. 42 a acestui document sau accesaţi
http://www.sony-europe.com/support. Compania Sony care oferă şi care va onora
această Garanţie este desemnată în această Garanţie sau în broşurile însoţitoare sub
ţara în care solicitaţi servicii de depanare acoperite de garanţie.
Dacă se stabileşte că produsul este defect în perioada de garanţie (la data achiziţionării
iniţiale) datorită materialelor sau manoperei necorespunzătoare, Sony sau un membru
ASN din Zona garanţiei, fără niciun cost pentru muncă sau piese, va repara sau (la
alegerea Sony) înlocui produsul sau piesele defecte sub restricţia termenilor şi limitărilor
de mai jos. Sony şi membrii ASN pot înlocui produsele sau piesele defecte cu produse
sau piese noi sau renovate. Toate produsele şi piesele înlocuite devin proprietatea Sony.
Termeni
1
Serviciile de garanţie vor fi furnizate doar dacă factura originală sau chitanţa de
vânzare (indicând data achiziţionării, numele modelului şi numele distribuitorului)
este prezentată cu produsul defect în perioada de garanţie. Sony şi membrii ASN
pot refuza furnizarea de servicii de garanţie gratuite dacă aceste documente nu
sunt prezentate sau dacă sunt incomplete sau ilizibile. Garanţia nu se va aplica
dacă numele modelului sau numărul de serie de pe produs a fost modificat, şters,
îndepărtat sau a devenit ilizibil.
2
Pentru a evita deteriorarea sau pierderea/ştergerea suporturilor sau accesoriilor
amovibile de stocare a datelor, trebuie să le îndepărtaţi înainte de a preda produsul
pentru servicii în garanţie.